Ne-am intalnit in urma cu un an si 10 luni, in orasul lui, din alta tara (eram in delegatie)...
Am simtit ceva special pentru el de la prima intalnire, privirea lui m-a ravasit total, dar mi-am spus ca nu se poate (sunt casatorita, am 2 copii, el este casatorit si are un copil)...
Am plecat dupa o saptamana, fara sa se fi intamplat absolut nimic intre noi...
Timp de un an ne-am scris doar emailuri standard (lucram in acelasi domeniu)...
Acum 8 saptamani el a venit in orasul meu, in delegatie si, desigur, mie mi-a revenit sarcina de a ma ocupa de delegatia lui...
Am petrecut o saptamana nebuna, mai tot timpul impreuna (ii insoteam sa viziteze orasul, la masa, la munte...).
Il simteam ca incearca sa se apropie de mine, dar am ridicat o bariera rece intre noi, eram tot timpul rezervata cu el, mai mult chiare decat formala, repetandu-mi continu ca "nu e voie !"...

Nu mi-am imaginat vreodata ca as putea avea o relatie extraconjugala.
In ziua in care a plecat mi-am dat seama ca nu eram in stare nici macar sa-l insotesc la aeroport, ca nu aveam puterea sa-l vad plecand, ca...in fine, eram indragostita ca o adolescenta, fara voia mea!

A plecat, nu s-a intamplat nimic, credeam ca s-a terminat si ma felicitam pentru verticalitatea mea!

A inceput sa-mi scrie, i-am raspuns (cea mai mare greseala), de data asta imi scria pe adresa personala si mailurile nu mai erau deloc oficiale...

Incet, incet, m-am trezit topita dupa el, cum nu mai fusesem vreodata in viata mea!
Mailurile au devenit din ce in ce mai dese, ne sunam zilnic, am inceput sa ne cunoastem si mai bine , sa ne descoperim...

Ne-am intalnit din nou, dupa o luna de corespondenta, intr-un oras care nu era nici al lui, nici al meu...si ne-am iubit nebuneste timp de o saptamana, fara inceput si fara sfarsit, fara sa ne gandim la nimic altceva, doar simtind si topindu-ne in abisul acestei iubiri...

Stiu ca poate sunt vorbe prea mari, dar simt ca suntem suflete pereche, el este cel pentru care m-am nascut, eu sunt iubirea pe care el a asteptat-o o viata...dar...ne-am intalnit prea tarziu, mult prea tarziu...

La despartire am plans o ora, ca doi copii, spunandu-ne, fiecare in limba lui cat de mult ne iubim, cat de mult o sa ne fie dor, cat de mult insemnam unul pentru celalalt...nu stiu prea bine limba lui, dar am inteles fiecare cuvant pe care mi l-a spus...
El a inteles mai mult, pentru ca, de un an si jumatate, de cand ma cunoaste, a inceput sa invete romana, pentru mine!

As vrea sa fie clar : Nu avem de gand sa divortam, eu nici nu ma gandesc sa ranim atatea suflete dintr-un egoism atroce...pe de alta parte, nici macar nu-mi doresc asta de la el, nu ma vad impartind cu el probleme de zi cu zi, nu ma vad spalandu-i izmenele in timp ce el ar curata un cartof...

Il iubesc altfel, il iubesc fara inceput si fara sfarsit, simt ca traiesc din nou, simt ca sufletul meu are din nou aripi sa zboare, simt ca zambetul meu e mai senin cand ma gandesc la el, privesc altfel soarele, florile, iarba, viata...in locul unui gol imens pe care l-am simtit in suflet ani de zile este acum lumina si culoare, e iubire, e intensitate...

Imi doresc doar sa-i mai aud vocea o data, sa-l revad candva, sa-i mai simt o data respiratia pe gat, sa-l mai tin o data de mana...

Nu stiu de ce va scriu toate astea...stiu ca nu e bine ce facem, nu e moral, dar oare putem spune NU iubirii pe care o simti doar o data in viata?

Putem sa ne opunem unor sentimente mai puternice decat noi?
Poate ratiunea sa inabuse sentimente care te fac sa arzi ca o torta?!

Voi ce credeti despre asta ? Cum ar trebui sa procedez ca sa imi gasesc din nou linistea ?

Nu sunt in masura sa-ti dau sfaturi..esti destul de mare, ai 2 copii, ar fi trebuit sa te si maturizezi...
Sa o luam altfel... ai 2 copii. Copii nu se fac decat din dragoste. Un om fara ratiune ar face din greseala sau fara voia ta.
Deci, iubire, a existat. Nu iti poti permite sa spui ca :


Pur si simplu nu are sens. De ce v-ati casatorit daca nu v-ati iubit? Eu cred ca gresesti. Mult.
In primul rand sotul tau nu este plecat din tara, este alaturi de tine, 2 copii si asa mai departe.
In al 2-lea rand, ai rezistat "atatia ani" cu acel gol de care zici in suflet. De ce nu ai facut ceva ca sa se umple? De ce exista sot atunci?

Ai gresit. Numai tu poti sti cum sa faci sa iti regasesti linistea.
Asta a fost parerea mea.

Iti doresc numai bine si sa fi iubita!

Eu nu cred ca e vorba de o dragoste aici.
De aia am si intitulat relatia voastra"Dragoste in ape tulburi"
E vorba de o relatie extraconjugala pe care ti-o doreai probabil demult in sinea ta si fantasma asta a izbucnit la prima ocazie ( adica la aparitia primului barbat mai aratos).

Crede-ma : Nu e vorba de dragoste. E o patima aparuta ca un foc de paie care trece la fel de repede cu conditia sa incetati sa va mai vedeti.
Dara era vorba de dragoste adevarata, cred ca lasai de mult in urma cei doi copii, sotul , Romania si erai peste mari si tari in bratele lui.
Si acuma parca te vad cum imi dai replica: "Dar datoria ? Nu trebuie ea sa primeze ?"
Daca datoria fata de copii si fata de sot ar fi fost pe locul intai in mintea ta, nu te-ai mai fi iubit nebuneste si patimas cu strainul acela !
Stateai acasa si faceai clatite cu dulceata pentru familia ta.
Nu incerca sa ma contrazici. Stiu ca adulterul exista, pasii strambi alaturi de drum exista, dar nimeni si nimic n-o sa ma faca sa cred ca asta se numeste DRAGOSTE...
Judeca un pic si vei intelege si tu.

Da, putem...
Dar e naspa.
Dragostea e un animal foarte ciudat. Exact cand credem ca ne este prietena si o intelegem, sare si ne musca de nas.
De aceea e bine sa ne opunem "sentimentelor mai puternice decat noi" si sa ne facem noi viata ( nu sa ne "faca" ea pe noi ).
Pup

Draga "fara nume", eu vin sa-i contrazic pe cei de mai sus..si sa-ti spun ca nu e chiar cumplit ce ai facut tu. Teoria iubirii unice e de fapt cam utopica; daca avem mai multi copii ii iubim pe toti cu aceeasi intensitate, chiar daca s-au nascut la cativa ani diferenta.
La fel ti s-a intamplat si tie acum, cand in viata ta a aparut un barbat nou; iar tu cel putin te-ai impotrivit initial tentatiei adulterului - sunt multi care-l cauta, fara a sti prea sigur de ce si ce altceva cauta.
Intr-adevar e posibil ca pasiunea sa fi aparut si pentru ca iubirea de acasa a intrat in faza de rutina...iar El e ca o jucarie noua, cu care ai gasit subiecte de interes comune, dar mai ales atractia unui nou inceput.

De revenit la linistea de acum 2 ani nu se poate ! Trebuie sa-ti gasesti linistea de acum...mai ales ca saptamana "nebuna" petrecuta impreuna v-a ajutat sa eliminati efectul de atractie pe care-l exercita "fructul interzis si neatins".

Daca tot ati decis de comun acord ca nu vreti sa creati neplaceri in familiile voastre, e bine sa ganditi ca soarta v-a oferit un mic "surplus de iubire"...sa pastrati amintirea clipelor frumoase fara insa ca frumusetea lor sa intunece imaginea celor dragi cu care traiti zi de zi.

Deci eu zic... n-ai nevoie de liniste, ci doar de putin calm..pt. ca linistea ai avut-o pana acum - si ea era cu tot cu "golul imens".

Acum relaxeaza-te..si bucura-te de viata.
Si cauta pe net "Podurile din Madison country"...si incearca sa zambesti cand se termina filmul si sa-ti dai seama ca tu esti o femeie fericita (altele traiesc toata viata fara sa iubeasca nici macar odata...tu iubesti de doua ori).

Stimat domn...am si pt. tine un comentariu :
o iubire poate fi adevarata fara sa distruga totul in cale....fara sa te determine sa-ti pui "ochelari de cal" si sa nu mai vezi nimic.

si, ca urmare, am si o intrebare (care "e mai multe") : tu ai iubit vreodata ? ai o partenera de viata ? o sotie ? o logodnica..? imi poti garanta ca ea va fi mereu "pe locul intai in mintea ta"..?

faranume, parerea mea este ca ar trebui sa lasi viata sa curga, fara sa te implici prea mult in cursul ei. Chiar daca la un moment dat iti va merge foarte prost, la scurt timp vei observa ca a fost mai bine asa. Cand o usa ni se inchide, alta se deschide in locul ei.
Poate ti se pare ca scriu fraze fara sens, dar incearca si vei vedea ca am dreptate, desi nu ma laud cu o varsta inaintata sau cu extraordinar de multa experienta de viata. Incearca sa iei lucrurile asa cum sunt.
Adica: ai un sot si 2 copii. Te`ai intalnit si te`ai iubit cu un alt barbat, pe care l`ai cunoscut (din cate am inteles eu) intamplator. Acum el a plecat. Tu ai ramas cu sotul si cei 2 copii. Incearca sa nu te mai gandesti la barbatul acela in felul in care o faci. Nu suferi dupa el, gandeste`te ca daca va fi sa va mai intalniti, o veti face, nu neaparat cu voia voastra, ci tot intamplator.
Povestea ta imi aminteste de un roman.. Cauta`l si citeste`l si vei intelege mai multe. Romanul se numeste "Celia" si este scris de prof. Emil Simion. El e profesor de limba si literatura romana. 75% din intamplarile povestite in acea carte sunt reale. 25% sunt figuri de stil, pentru imbogatirea descrierilor. E aproape la fel ca povestea ta, doar ca in "Celia" personajul principal este un barbat.

Asta e cea mai sigura reteta pentru esec. Cred ca trebuie sa lupti chiar si pentru fiecare gura de aer.
Nimic nu vine pe tava ( nimic bun, vreau sa zic).
Cine traieste ceva frumos, a luptat pentru acel ceva.
Daca nu ar fi luptat, nici macar n-ar constientiza ca e vorba de ceva frumos...cum sa faca deosebirea ?

Daca se framanta prea mult pentru barbatul pe care nu se stie daca il va mai vedea vreodata, ar putea incurca lucrurile mai tare. Nu i`am spus sa nu lupte, insa de obicei viata repara totul de la sine. Asta o spun din experienta.
Ea nu mai are nimic de facut in situatia asta. A facut deja totul. Si ii pare rau. Nu poate sa`si lase familia ca sa il caute pe tipul celalalt, pentru ca si el e casatorit si nici unul dintre ei nu vrea sa divorteze. faranume nu stie exact ce vrea, iar in situatii de genul asta cel mai bine e sa lasi lucrurile sa se clarifice singure, pentru ca altfel le`ai putea incurca mai tare.
Parerea mea este ca trebuie sa lupti numai pentru ceea ce iti doresti, iar ea nu`l vrea pe barbatul acela, decat pentru o noapte sau doua. Si nici el n`o vrea pe ea pentru mai mult timp. Sa te infoi in pene pentru un capriciu nu e cea mai buna solutie. Nu crezi?